LG Optimus L7 II, un smartphone mediu pentru toata lumea
Coreenii de la LG nu vor sa ramana deloc in urma concurentei si lanseaza a doua generatie Optimus L7. Optimus L7 II vine cu procesor mai performant si camera cu rezolutie mai buna.
LG anunta Optimus L7 II, primul model din noua serie L II. Smartphone-ul va fi lansat oficial la Barcelona, la sfarsitul lunii, in cadrul Mobile World Congress(MWC). Noua generatie vine cu cateva imbunatatiri fata de cunoscuta serie L, dar Optimus L7 II ramane tot un device middle-level.
Specificatii tehnice
Optimul L7 II vine cu un procesor dual-core de 1 GHz; spatiul de stocare este de 4GB, dar poate fi suplimentat printr-un card microSD. RAM-ul va fi tot unul mediu si anume 768MB.
Display-ul este mai mare decat cel din generatia trecuta. L7 II are un display IPS de 4.3 inch si ofera o rezolutie de 480 x 800 pixeli. Camera ofera o rezolutie de 8 megapixeli, iar camera frontala rezolutie VGA. Bateria are capacitate sporita, 2460mAh. Smartphone-ul vine cu Android 4.1 Jelly Bean ca sistem de operare.
O surpriza a celor de la LG este ca Optimus L7 II va avea si un “frate” dual-SIM, acesta fiind mai mare cu aproximativ 7 mm.